La comandă

Trofeul

Categorii Moderni, contemporani
An apariție 2026
Editură Alice Books
Colecție alt unghi
Tip copertă Paperback
Număr pagini 264

Descriere

Trofeul

Hunter White, un newyorkez plin de bani, e foarte pasionat de vânătoare, pe care o trăiește mai intens decât orice. Mai mult decât atât, e convins că le face un bine populațiilor autohtone din zonele în care vânează, întrucât le oferă o sursă vitală de bani și ajută la combaterea braconajului.

Plecat în căutarea ultimului trofeu important care îi lipsește, un cap de rinocer negru, Hunter are parte de o dezamăgire cruntă, iar visul său se transformă într‑un coșmar fără cale de întoarcere.

Pătrunși în mintea întortocheată a unui vânător occidental ghidat de niște repere morale cel puțin îndoielnice, ajungem să ne întrebăm, odată cu el,cât valorează o viață,indiferent dacă vorbim despre cea a unui om sau cea a unui animal.


„Acesta e cel mai important roman scris până acum în spiritul tradiției existențialiste.” (Robert Menasse)

„Trofeul te pune pe gânduri, te enervează și te face să-ți pui întrebări. Te poartă de la prima pagină până la un fabulos final dulce-amărui.” (Financieel Dagblad)

„E ca o combinație între Hemingway și Kafka…” (WDR3 Mosaik)


Gaea Schoeters, scriitoare, scenaristă și jurnalistă, s-a născut în 1976 într-un orășel din nordul Belgiei. A debutat cu o carte de călătorii intitulată Meisjes, Moslims & Motoren (Fete, musulmani și motociclete), scrisă după ce a petrecut șapte luni în Iran, Asia Centrală și Peninsula Arabică. A semnat mai multe romane și opere de nonficțiune, precum și o carte de filosofie pentru copii intitulată Niets (Nimic).

© yCommerce 2026

® Conținut cu drepturi protejate