Categorii | Fantasy |
An apariție | 2025 |
Editură | Litera |
Colecție | Moon Light |
Tip copertă | Paperback |
Număr pagini | 720 |
DIFERENȚA DINTRE DREPTATE ȘI RĂZBUNARE NU A FOST NICICÂND MAI MICĂ..
Chiar dacă Sera este din nou alături de cei dragi ai ei, lucrurile nu sunt întru totul liniștite. Amintiri despre tot ce a îndurat încă o bântuie, dar Sera speră în sfârșit la un viitor alături de cealaltă jumătate a inimii și a sufletului ei.
Nyktos își dorește, iubește și acceptă fiecare parte a ei – chiar și pe cele monstruoase cu care Sera încă se luptă.
Mai mult ca oricând, Sera și Ash au toate motivele să lupte pentru tărâmuri, iar Nyktos nu se îndoiește câtuși de puțin că Sera este potrivită pentru a fi Regina Zeilor.
Dar și ea trebuie să găsească această credință în ea însăși, dacă cei doi speră să convingă celelalte Curți să-i sprijine împotriva lui Kolis și să facă din Câmpiile Elizee și din tărâmul muritorilor locuri mai bune și mai sigure pentru toți.
Însă, în timp ce Sera începe să înțeleagă importanța spiței ei și adevăratul sens al profeției de rău augur, devine limpede că tot ce s-a întâmplat și tot ce urmează să se întâmple nu se rezumă câtuși de puțin la Kolis și la obsesiile lui întunecate.
O bătălie între zei e pe cale să se dezlănțuie și pierderi sfâșietoare sunt iminente pe măsură ce adevăratul zeu primitiv al morții își recapătă puterile.
Având o familie de suflet dispusă să lupte alături de ei, oare vor reuși Sera și Nyktos să-l oprească pe Kolis înainte ca acesta să distrugă tărâmurile sau va dispărea totul într-un infern învăpăiat de sânge și cenușă?
Pe primul loc în topul New York Times și în rândul autorilor internaționali de bestselleruri, Jennifer L. Armentrout locuiește în Charles Town, West Virginia.
Scriitoare prolifică, ea declară că dedică scrisului opt ore pe zi, iar în rest își petrece timpul citind, urmărind filme cu zombie sau plimbându-se împreună cu soțul ei și cu câinele. Visul ei de a deveni scriitoare a luat naștere în orele de matematică, când scria nuvele...
Armentrout scrie literatură paranormală pentru adolescenți, cărți de science fiction, fantasy și romance contemporan.
Opera ei e publicată de edituri importante și a primit numeroase premii, ce îi atestă valoarea.
Unul dintre romanele sale pentru adolescenți, Obsidian, urmează să fie ecranizat.
Este considerată un autor „hibrid“, care și-a publicat cu succes cărțile în regim de self-publishing, având și contracte cu mici publicații independente sau cu edituri clasice. De asemenea, Armentrout inițiază evenimente anuale ce adună laolaltă peste o sută de autori de bestselleruri pentru adolescenți și adulți.
© yCommerce 2025
® Conținut cu drepturi protejate