Descriere

MĂRTURII BIOGRAFICE

IOAN SLAVICI: „Adevărata mea vină, dacă e vreo vină la mijloc, a fost dar că nu am fost în stare să mă umilesc și să lucrez contra convingerilor mele. (...) Eu am scris mult și multe, dar niciodată n-am putut să îmbrățișez gândul că războiul e un fel de podoabă a vieții omenești; după felul meu de a vedea, războiul e una din cele mai mari nenorociri ale vieții omenești.”

ELEONORA I. SLAVICI: „S-a făcut acum de curând o lege ca orice străin, având un fiu sub arme, să fie eliberat. Nu este o nedreptate ca un om ce a lucrat atâta pentru neamul lui, cu toate că trimite doi fii în luptă, să fie reținut, închis la bătrânețe, fără aer și lumină?”

IOAN BOLOVAN: „Ioan Slavici a fost un titan al literaturii române și nimeni nu îl poate detrona din locul câștigat prin muncă în Panteonul Culturii Naționale. Opțiunile dictate de crezul său moral și implicarea sa civică și politică, prin statutul de ziarist, reprezintă alegeri deliberate, motivate prin convingerea fermă că astfel slujește mai bine interesele națiunii sale, deopotrivă ale românilor din Transilvania aflați în cadrul Imperiului Austro-Ungar, cât și ale fraților din Vechiul Regat.

Articolele deloc comode ale lui Slavici la adresa unor mari politicieni ai vremii, atât înainte, cât și după încheierea Marelui Război, puteau să genereze orgolii mărunte care să-i fi determinat pe mai-marii zilei, liberali sau conservatori, să încerce să-l pedepsească pe Slavici pentru tonul lui critic.

Atunci când a debordat din acțiunile lui loialismul prohabsburgic visceral, specific mai tuturor românilor transilvăneni până la 1918, a făcut-o cu sufletul curat, crezând că doar o orientare a României spre Austria și Germania poate salva Vechiul Regat și pe românii de aici de pericolul rusesc.

În orientarea sa filohabsburgică, Slavici nu s-a dovedit un habotnic fără discernământ. El a apreciat «binefacerile» aduse de Curtea de la Viena românilor din Transilvania după 1700, dar a fost onest și a recunoscut modul agresiv și ilegal în care Austria a obținut/a ocupat Bucovina în anul 1775, dezmembrând Moldova.

Este posibil ca lucrările sale în manuscris, confiscate în momentul arestării, să fi fost cu adevărat pierdute în timpul evacuării autorităților guvernamentale de la București la Iași, în vara lui 1916, după cum nu se poate exclude nici că acestea au fost «pierdute» cu bună știință de cineva nemulțumit de atitudinea politică și comportamentul rectiliniu al marelui scriitor.

Referitor la avatarurile prin care a trecut Ioan Slavici în anii Marelui Război mai rămân numeroase aspecte controversate care merită să fie reevaluate și cunoscute mai bine.

Să fi suferit scriitorul arădean de bipolarism sau aprecierile încadrabile unui spectru larg care variază între «trădător» și patriot derivă din interpretarea unilaterală a biografiei sale?

Poate că la finalul lecturii acestor pagini vom putea să-i apreciem mai detașat devotamentul față de națiune, dar și să-i acceptăm și să-i înțelegem mai bine opțiunile geopolitice, care i-au atras atâtea animozități în epocă și catalogări mult prea dure în timpul vieții, dar și ulterior.”