La comandă

Legiunea blestematilor

Categorii Fictiune mitologica si istorica
Taguri Carti la preturi speciale Produse la preturi speciale
An apariție 2025
Editură Nemira
Tip copertă Paperback
Număr pagini 232

Descriere

În război, omul ajunge carne de tun.

Condamnat pentru dezertare din armata germană, Sven Hassel e trimis într-o cazarmă- închisoare pe Frontul de Est, unde el și ceilalți camarazi sunt considerați carne de tun în fața implacabilei Armate Roșii.

Puțini și prost înarmați, ei vor descoperi limitele la care se poate ajunge pentru supraviețuirea în stepele siberiene. Al Doilea Război Mondial devine teatrul celor mai sângeroase bătălii, iar oamenii, simple animale de povară sacrificate în tumultul istoriei.

Sven Hassel, pe numele său adevărat Børge Willy Redsted Pedersen, s-a născut pe 19 aprilie 1917, la Fredensborg, în Danemarca. În 1937 Hassel s-a mutat în Germania pentru a se înrola ca voluntar în armată. A luptat pe mai multe fronturi și a ajuns la gradul de locotenent. S-a predat trupelor sovietice de la Berlin în 1945 și și-a petrecut anii următori în mai multe lagăre. A început să scrie prima sa carte, Legiunea blestemaților, în timp ce era prizonier, iar aceasta a fost publicată în 1953. A murit la 21 septembrie 2012.

Sven Hassel a publicat mai multe volume de mare succes internațional, printre care: Blindatele morții, Monte Cassino, Camarazi de front, Imperiul iadului, Gestapo, General SS, Moarte și viscol, Comisarul, Curtea Marțială și Drum sângeros către moarte, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai importanți scriitori de ficțiune istorică despre război din lume.

© yCommerce 2025

® Conținut cu drepturi protejate