
| Categorii | Fantasy |
| An apariție | 2025 |
| Editură | Ink Story |
| Tip copertă | Paperback |
| Număr pagini | 478 |
Într-o vreme străveche, când Înzestrații trăiau printre oameni și luminile lor clădeau fapte mărețe, un mesager neobosit, pe nume Welproq Ulpransis, se trezește prins într-un vârtej de evenimente neașteptate. Ca și cum destinul l-ar fi ales, el descoperă secrete vechi, ascunse la vedere în mituri și legende, iar provocările îl poartă în alergări de anduranță, din ce în ce mai primejdioase.
Evul în care trăiește se apropie de sfârșit, împins de Marea Bătălie, de pietrele burrilor și, mai ales, de smulgerea lui Teltroq, cel dintâi Căzut.
Pe măsură ce lumea se destramă, Welproq, eroul jullh, este ghidat de virtutea inimii, iar frumoasa Iva Cundulanh rămâne motivul pentru care își dorește să trăiască. Însă sunt ei oare făcuți unul pentru celălalt? Sau vrajba, uneltirile și trădările îi vor ține despărțiți?
Impasurile pe care le va înfrunta vor fi depășite cu ajutorul creaturilor zburătoare, al spadelor călite sau poate al celor ridicați din putreziciune. Trupul său rezistent, marcat de violență, se va întări tot mai mult, pregătindu-se pentru o nouă treaptă.
Așa începe seria Cronicilor oamenilor Jullh — o epopee clădită din cuvinte simple, uneori învechite, forjate cu Unealta lui Rodanim și înflăcărate în văpaia ficțiunii, aprinsă de lumina reală a sateliților Starlink. Cititorul va simți provocarea timpului și va rămâne în așteptarea febrilă a următorului volum.
— D. B. Stone
© yCommerce 2025
® Conținut cu drepturi protejate