Descriere

Imblanzitorul de flacari de Manuela Buchmann este un roman care te prinde de la prima pagina si te poarta printr-o paleta larga de sentimente: iubire, conflict, dor, iertare si renastere.

Povestea Lalei Cristurean — tanara, visatoare si hotarata sa-si urmeze inima — se intersecteaza cu destine puternice: Radu Corturaru, fierarul cu suflet de artist, Luca Serafini, aristocratul prins intre obligatii si remuscari si Aurel bulibasa, portretul obsesiei si al foametei de aur. Pe fundalul satului Pribec si al conacului Zorile, Manuela Buchmann creeaza o fresca sociala calda, dar fara menajamente, despre diferentele de clasa, asteptarile familiei si curajul de a alege.

Valoarea scriiturii consta in modurile subtile in care autoarea surprinde viata interioara a personajelor. Nu e vorba doar despre intamplari — ci despre felul in care iubirea poate fi mangaiere sau condamnare, cum rusinea familiei poate modela vieti si cum gesturile mici (o scrisoare, un inel lucrat manual, o barda la chimir) devin simboluri incarcate de sens. Nararea alterneaza scene intime, pline de tandrete, cu momente de tensiune aproape mitica (padurea, haita de lupi, povestea barzii create de Radu), iar ritmul fiecarui capitol te tine intr-o continua curiozitate.

Manuela Buchmann are un talent aparte pentru portretizarea femeilor: Maria Albu — mama cu mandrie ranita, Lucretia (privighetoarea de la Scala) — soprana plina de lumina, Lala — femeia care invata sa-si croiasca viata, fiecare este construita cu respect pentru complexitate, cu nuante psihologice care o fac recognoscibila si memorabila. Limbajul e bogat, senzorial: atmosfera satului, mirosul focului din fierarie, textura hainelor si pericolul padurii sunt descrise astfel incat sa le simti in piept. Dialogurile suna autentic, sunt condimentate cu umor, durere si o demnitate care nu isi pierde niciodata finetea.

Romanul Imblanzitorul de flacari se adresează celor care care cauta o poveste cu radacini, cu personaje reale, care sufera si iarta, dar si pentru cele care iubesc scriitura, acea satisfactie estetica pe care ti-o da numai un text bine scris si care ramane dupa lectura: imagini puternice, metafore care lumineaza temele mari (identitate, apartenenta, dragoste) si o compozitie care impleteste destinul individual cu cel colectiv.

Imblanzitorul de flacari te va atinge, te va provoca si, mai ales, iti va ramane in gand mult dupa ultima pagina — o carte despre puterea de a domoli ceea ce arde în noi.

Fragment: Laura Cristurean crescuse cu el laolalta, invatase pasii tinuta si de mana lui, Raducu ii curatase obrajii de lacrimi, asa cum stia el mai bine, scuipandu-si mai intai in palme, el ii fusese si frate, si prieten, si camarad. El fusese primul care ii spusese ,,Lala”, ca intr-un cantec numai de el stiut. Tot el o asteptase cand venise in vacante, pitit pe marginea drumului, luminand dintre balarii si scaieti cu bucuria lui intreaga lume.
Pentru ea sarise Raducu la bataie ca un curcan, fara sa ii pese cu cine, daca o suparau copiii, si ea tot pentru el se tavalise in pulberea ulitei tragand cu furie coditele Anisoarei, care ii strigase cu obraznicie „tigan”.
Impreuna fusesera la scaldat, cat era vara de lunga, si la colindat iarna, impreuna trasesera soricul de pe porc, de Ignat, sub privirea indignata a Mariei, si tot impreuna impartisera pedepsele Lalei, caci doamna Maria Albu Cristurean, mama Lalei, aspra la fire, nu vedea cu ochi buni prezenta lui, pedepsind-o pe Laura din orice.
,,Impreuna” se destramase cumva, sau mai degraba candva, cand Laura Cristurean devenise domnisoara.
Primul an la Temesvar devenise si ultimul an la tara.
Maica-sa, rostogolindu-si ochii peste cap, se opusese cu vehementa ca Laura sa isi mai petreaca vacantele la bunicii Cristurean.
—Nu se cade, nu vezi ca se poarta ca la usa cortului? Vrei sa ajunga in satra? Asta vrei sa faci din ea, o tiganca? se auzea ca un ecou, tot mai des, in casa din Karansebes, repros si amenintare la un loc, dezlantuind certuri fara sfarsit.
Laura auzea, se indigna, strangea pumnii bataios, infruntand-o pe maica-sa, dar refuzand cu tarie sa mearga la bunicii Albu, la fel de snobi si de severi ca fiica lor, cautand in taica-su un aliat.

Numai ca Cristian Cristurean era orice, dar nu un aliat de nadejde, schimband partidele dupa cum se inclina balanta, gata sa semneze orice tratat ar fi adus cu sine pacea.