La comandă

Formula lucrurilor simple

Categorii Poezie, Raftul autorilor români
An apariție 2025
Editură Tracus Arte
Tip copertă Paperback
Număr pagini 88

Descriere

Alexia (pseudonimul Alexiei Plăcintă, n. 12 octombrie 2005, Suceava) este fost secretar al Casei de Poezie „Light of ink” din Suceava. A obținut Marele Premiu în cadrul Concursului Național de Poezie „Nicolae Labiș” (2024) și Premiul I în cadrul Concursului Național „Rețeaua Literară” (2025). A susținut lecturi la FILIT Iași, Institutul Blecher, Matca și „Poezia e la Bistrița”. Texte sale sunt publicate în antologia Casa de Poezie (Ed. Vinea, 2023) și revistele Tomis, Bucovina literară, Expres cultural și pe platforme online. formula lucrurilor simple este volumul de debut al autoarei.

Poezia Alexiei e cutia de rezonanță a unei lumi aflate în stare de imponderabilitate. Evanescența concretului favorizează însă din plin liniile de forță ale sugestiei și ale emoției discrete. Autoarea chestionează in sotto voce ticurile generației sale: expunerea publică și depersonalizarea, comercializarea de intimități și, mai cu seamă, o anumită dispersie a realității. De aici, senzația de derută a unei lumi împrăștiate, nesiguranța în tot ce promite a fi certitudine. Căutarea de sine a tinerei poete sfârșește în poezie. O poezie construită inteligent, cu imagini fosforescente, cu sevele vii și intense.

Nina Corcinschi
***

Corpul? O hartă mută. Se marchează cu tremur, petice și gesturi de-mprumut. În formula lucrurilor simple, Alexia strânge tot ce nu încape în graiul rutinier: oase trosnind sub brațe, cearcăne care apasă mai greu decât somnul însuși, flori neculese pentru că nu te-ai născut băiat. Tandrețea? O veritabilă tehnică de supraviețuire. Teama? O funcție fundamentală a memoriei. Fiecare poem se prezintă ca o fotografie arsă pe margini: ți-e cunoscut chipul; habar n-ai de unde să-l iei.

sorin despoT

© yCommerce 2025

® Conținut cu drepturi protejate